Skip links

Sedarea în stomatologie. De la inhalosedare, la sedarea conștientă

Frica de dentist poate împiedica atât copiii, cât și adulții să meargă la timp la medicul stomatolog pentru a primi tratamentul potrivit afecțiunilor dentare. Sedarea în stomatologie se folosește pentru intervențiile chirurgicale, dar și pentru a relaxa pacienții anxioși. Iată care sunt tipurile de sedare conștientă utilizate în stomatologie și care sunt avantajele acestora.

Tipuri de sedare utilizate în stomatologie

În stomatologie, sedarea conștientă este utilizată pentru ca pacienții să poată depăși starea de frică și anxietate, pentru a beneficia de un grad ridicat de confort, dar și pentru ca intervențiile să se desfășoare fără complicații.

Sedarea în stomatologie poate fi de mai multe tipuri, după cum urmează:

Inhalosedarea

Este un procedeu de sedare conștientă a pacientului pentru ca acesta să fie mai cooperant și să se poată relaxa în timpul intervenției realizate de către medicul dentist. Inhalosedarea presupune inhalarea protoxidului de azot (gazul ilariant, așa cum mai este cunoscut) și a oxigenului. Acest procedeu se realizează prin atașarea unei măști prin intermediul căreia pacienții simt un miros plăcut, dulce. Masca este ținută pe tot parcursul tratamentului, timp în care pacientul are o stare de euforie și este mult mai relaxat.

Inhalosedarea este o metodă sigură de relaxare a copiilor. Aceasta este non-toxică, nu se metabolizează în ficat și se elimină la nivel pulmonar, imediat după încetarea administrării protoxidului de azot.

Sedarea enterală

Este un tip de sedare conștientă care presupune inițial administrarea orală a unei pastile. În acest fel pacientul se relaxează și uită de frica de medicul stomatolog. Este o metodă potrivită pentru ca medicul să poată realiza manopere stomatologice ușoare și rapide.

Sedarea intravenoasă

Acest tip de sedare conștientă presupune atât administrarea orală, cât și administrarea intravenoasă a substanțelor specifice. Aceasta se realizează doar de către medicul anestezist, care pe tot parcursul intervenției va asista pacientul.

Sedarea conștientă la copii

Atunci când vorbim despre copii, cu toții ne dorim ca totul să fie perfect și să putem oferi cele mai bune opțiuni de tratament. În unele cazuri, cei mici au nevoie de tratamente stomatologice și proceduri care să îi ajute să aibă o experiență pozitivă și să se poată reîntoarce la medicul stomatolog fără frică, ca la un prieten.

Atunci când cei mici se opun tratamentelor stomatologice și nu acceptă să coopereze cu echipa medicală, se recomandă sedarea conștientă a acestora, tocmai pentru a-i ajuta să se relaxeze. Medicii pedodonți pot recomanda un anumit tip de sedare conștientă, în funcție de tratamentele stomatologice pe care cei mici trebuie să le urmeze. De cele mai multe ori, inhalosedarea este o opțiune potrivită pentru rezolvarea problemelor celui mic, într-o singură ședință.

Sedarea conștientă la adulți

Sedarea conștientă la adulți este recomandată atât în situația în care pacienții sunt anxioși, cât și în situațiile în care pacienții necesită intervenții stomatologice complexe, de exemplu, inserarea implanturilor dentare SKY fast&fixed. Sedarea conștientă în situațiile intervențiilor stomatologice complexe se realizează doar de către medicul anestezist. Pacientul se află într-o stare de somn, profund sau superficial și, în timpul intervenției, nu simte deloc durere.

Inhalosedarea la copii

Relaxarea copiilor în timpul intervențiilor stomatologice se poate realiza cu ajutorul inhalosedării. Așa cum am văzut, aceasta presupune inhalarea protoxidului de azot (gazul ilariant, așa cum mai este cunoscut) și a oxigenului. Copilului așezat pe scaunul stomatologic i se aplică o mască și acesta este sfătuit de către medic să respire normal și chiar să se relaxeze. Tratamentul poate începe după aproximativ 10 minute de la inhalarea gazelor, iar pe tot parcursul tratamentelor copilul va purta masca. Un tratament realizat cu ajutorul inhalosedării poate dura între o jumătate de oră și o oră. Copilul poate simți o stare de euforie, de relaxare și, în unele cazuri, chiar o stare de somnolență. Revenirea de după inhalosedare are loc în câteva minute, atunci când plămânii inhalează doar oxigen.

Este recomandat ca înainte de inhalosedare să fie anunțat și medicul pediatru al copilului, dacă acesta consideră necesare unele analize, atunci acestea vor fi recomandate în funcție de istoricul fiecărui pacient în parte. Se poate recomanda, de exemplu, un exsudat nazal. Este foarte important să știm faptul că inhalosedarea nu se realizează copiilor mai mici de 3 ani.

Ce se întâmplă în timpul intervenției

În timpul sedării pacientul este conștient. Inhalosedarea nu ține loc de anestezie, este doar o metodă de relaxare pentru a putea realiza tratamentele stomatologice. Pentru acei pacienți care necesită tratamente stomatologice mai complexe, de exemplu, extracții dentare, se realizează anestezia locală, folosită în mod normal în timpul tratamentelor stomatologice. Inhalosedarea se face pentru a i se da pacientului o stare de bine și pentru a putea accepta tratamentul. Inhalosedarea nu ține locul anesteziei clasice.

Când ai nevoie de sedare la stomatolog

Sedarea în stomatologie se poate recomanda pentru tratamentele stomatologice complexe și pentru realizarea tratamentelor la copii și adulți anxioși. Necooperarea cu medicul stomatolog pune în pericol desfășurarea în siguranță a tratamentelor.

Pacienți care pot avea nevoie de sedare

Sedarea la stomatolog se poate recomanda în mai multe situații, după cum urmează:

  • Copiilor necooperanți, cărora le este frică de medicul stomatolog și nu acceptă realizarea tratamentelor stomatologice;
  • Copiilor foarte mici, care nu pot sta calmi în timpul realizării tratamentelor deoarece se sperie ori își pierd interesul sau concentrarea;
  • Persoanelor cu nevoi speciale. Este foarte important să știm că și pentru astfel de situații există soluții, iar copiii cu anumite probleme pot primi ajutorul de care au nevoie;
  • Adulților care au nevoie de tratamente stomatologice complexe, de exemplu: implanturile dentare SKY fast&fixed.

Avantajele sedării în timpul intervențiilor stomatologice

Unul dintre avantajele sedării în stomatologie este faptul că medicului stomatolog i se permite să lucreze în deplină siguranță, chiar și tratamente complexe de reabilitare orală, într-un cadru perfect. Sedarea conștientă are un efect rapid, iar intensitatea și durata pot fi ajustate în funcție de fiecare pacient. Inhalosedarea nu are efecte secundare și pacientul poate pleca pe picioarele sale din clinică.

Ce trebuie să faci înainte de a merge la clinică

Înainte de a realiza un tratament stomatologic cu sedare conștientă, se recomandă un set de analize uzuale. De asemenea, poate fi consultat și medicul generalist care poate recomanda analizele necesare pacientului, conform istoricului său.

Este important ca înainte cu 3 ore de sedarea conștientă să nu mâncăm și înainte cu 2 ore să avem grijă să nu consumăm nici lichide.

Ce ai voie și ce nu după o sedare în stomatologie

După sedarea conștientă este bine să avem o perioadă de relaxare timp de o zi sau chiar două. Nu există riscuri majore, însă este bine ca pacientul să se recupereze evitând activitatea fizică în perioada imediat următoare sedării.

Cât de des poți apela la sedare în stomatologie?

Sedarea în stomatologie se poate face după 7-10 zile. Nu există efecte secundare, însă este important ca pacientul să se recupereze complet după intervenția stomatologică.